Inainte sa plec in Cipru am facut o documentare legata de geologia insulei si de oferta de ape minerale naturale. Nu este prima vacanta in Cipru, insa este prima vacanta dupa obtinerea certificarii de Sommelier de Apa. Anul trecut am stat in Larnaca dar finalul de sezon era destul de sumbru, astfel ca de data aceasta am rezervat in Ayia Napa. Ne-am cazat la un hotel lipit de Nissi Beach, o plaja extraordinara.
Cipru este pe locul 3 ca marime in cadrul insulelor din Europa – dupa Sicilia si Sardinia. Climatul este unul Mediterranean, cu veri uscate si calduroase, si ierni umede si ploioase.
Lantul Muntos Troodos este bogat in minerale – in special fier si cupru – comori atragatoare pentru invadatorii secolelor trecute. Cercetarile arata ca cel mai inalt masiv de pe insula, Muntele Olimp, are o vechime de 90 milioane de ani, si are in mare masura origine vulcanica.
Resursele de ape subterane depind de ploi si de capacitatea panzei freatice de a capta apa. Se pare ca de cativa ani insula sufera secete mari si perioade indelungate fara ploi, astfel ca autoritatile aduc apa din Grecia.
Agricultura in Cipru este primul mare consummator de apa folosind 69% din resursele tarii. Sectorul domestic foloseste 25%, din care un sfert merge catre consumatorii turisti. Pentru a putea controla resursele de apa statul a aplicat taxe proprietarilor de piscine si terenuri de golf, masura ce a dus la o reducere drastica a apei utilizate.
Insula pune o presiune mare pe resursele de apa, exploatarea panzei freatice fiind deja la o limita ecologica. Astfel, tara se bazeaza din ce in ce mai mult pe procesul de desalinizare pentru a furniza apa potabila.
O a treia problema legata de calitatea apelor subterane este data de continutul ridicat de nitriti, concentratie cauzata de agricultura intensiva. Nitropoluarea este cauzata si de cresterea animalelor si de managementul deseurilor urbane.
Am facut o introducere mai lunga, insa m-am documentat intensiv legat de tipurile de apa pe care le-as putea degusta si modul in care apa este perceputa in Cipru. Per total, experienta hidratarii cu ape cipriote nu a fost una buna.
Supermarket-urile locale au putine ape nationale, predominant plate si cu TDS mic-mediu. Ambalajele sunt toate din plastic, etichetele fara design atragator si cele mai multe branduri sunt imbuteliate la 0.5L. In schimb, pe toate rafturile gasesti Perrier si San Pellegrino – in sticle de toate dimensiunile.
Cea mai diversa oferta de ape minerale imbuteliate este in lantul HALCYON – numele unei pasari din mitologia greaca – in Ayia Napa. De acolo am cumparat din nou Souroti – o apa din Grecia, varianta carbo, cu continut ridicat de Calciu si bule mari dar nu galagioase. Prima data am gustat-o in Atena, unde am mers pentru Fine Waters Summit. Tot la Halcyon gasiti si Aqua Carpatica si surpriza, chiar si Borjomi.
La hotel in camera am avut o apa locala, plata, echilibrata in prinvinta mineralelor, cu TDS mic.
Insa, in toate restaurantele in care am fost ne-a fost servita apa straina, de regula Aqua Panna & S. Pellegrino, cu mici exceptii mentionate mai jos. Nu s-a pus problema niciodata de meniu de apa sau de o selectie de branduri locale vs internationale. Astfel, am baut ce am primit. Evident, Aqua Panna si S. Pellegrino sunt doua ape ce au prins curentul gastronomic de multi ani, si sunt doua ape potrivite pentru preparatele cu sosuri, se preteaza la o varietate mare de proteine. Restaurantele insa trebuie sa invete ca apa innobileaza gustul mancarii si trebuie aleasa in consecinta.
Notabile sunt doua cine – un restaurant cu meniu preponderant format din peste si fructe de mare, si a doua cina la o taverna locala – cea mai veche taverna din Ayia Napa.
La Vassos (Psarolimano) Fish Tavern am comandat cel mai mare platou de peste si fructe de mare, si ne-am riscat putin si am ales si variante de ceviche si tartar. Apele au fost Aqua Panna si Perrier si la vin am optat pentru un Tsakkas Xynisteri – un soi cipriot de strugure, usor, cu note de piersica si grapefruit, potrivit pentru peste. In loc de Perrier as fi ales evident altceva, mai ales pentru pestele crud, insa asta a fost situatia.
In final, cea mai draguta cina din sejur a fost la Taverna Napa est 1976, prima taverna deschisa. Mancarea a fost foarte buna, o combinatie intre mancarea de taverna si fine dining. Am ales un mix de antreuri – icre, salata de vinete, tahini, apoi dorada adusa din piata de peste, miel gatit lent in oala de lut, tocanita de vita cu rodii, si iar icre 😊Apa servita a fost Surgiva, o apa de care nu mai auzisem, de provenienta Italia, foarte buna la gust. TDS foarte scazut, desi n-as fi zis la prima inghititura. Evident un continut scazut din toate mineralele si un pH de 7.2.
Pe scurt, experienta de hidratare gastronomica in Cipru/Ayia Napa a fost una puternic italiana, dar din care avem de invatat ca protejarea resurselor si a apelor subterane este extrem de importanta. Si ca apa nu este doar apa!
Comments